luni, 2 decembrie 2013

Terci de ovaz


Reteta de terci de ovaz, sau oatmeal, vroiam de muuulta vreme v-o arat... Dar ba nu aveam pozele la indemana, ba nu aveam reteta... Ei, bine le-am adunat acum pe toate si va arat una din cinele preferate ale copiilor... Ca e sanatos ovazul o stim cu totii, asta e de prisos sa v-o tot repet, dar ce vreau sa va spun este ca dupa vreo doua, trei tentative aproape esuate, au ajuns si copiii sa iubeasca terciul de ovaz. Eu oricum il adoram dinainte, de fapt ador cam toata bucataria traditionala americana pentru simplitatea ei... Primele apple pie le-am degustat chiar la mama lor acasa, acum cativa ani, si tot acolo am descoperit ca sunt absolut ahtiati dupa scortisoara... Acestea au fost doar doua exemple, dar despre cultura americana se pot vorbi multe, e diferita de a noastra si ma deranjeaza ca se eticheteaza foarte des, fara a fi in cunostinta de cauza, cum ca ar fi inculti sau ignoranti. Ca nu stiu exact unde e Romania pe harta e una, dar daca te cunosc si le spui ca esti din Romania, vor face tot efortul sa stie mai multe despre tara ta de origine. Si mai imi place la ei ca au un simt civic extraordinar de dezvoltat, am mai spus-o si o repet... Daca ai vreo problema, in loc sa te infunde mai tare, sunt saritori si incearca sa te ajute cu ce pot... Eu asa am perceput cultura americana si am ramas placut impresionata. La fel si cu bucataria, daca punem etichete de genul fast/junk food nu ne vom permite niciodata sa vedem adevarata traditie culinara, formata de-a lungul anilor din stilul lor de viata, nevoia de suravietuire in tentativa de cucerire a unui nou continent...

N e c e s a r e :
50g fulgi de ovaz;
300ml lapte;
1-2 linguri zahar brun;
un praf de sare;
compot, dulceata etc.

P r e p a r a r e :
Am pus la fiert fulgii de ovaz cu laptele. Am adaugat zaharul (cantitatea o ajustati in functie de cat de dulce doriti terciul) si un praf de sare. Am lasat totul in clocot cam 3-4 minute pana s-a inmuiat ovazul si a inceput sa se lege de lapte.


Am turnat terciul in boluri si l-am lasat sa se raceasca. Veti vedea ca pe masura ce se raceste, se si intareste, nu va faceti probleme daca este lichid cat inca este cald. Eu de obicei adaug fructe din compot sau dulceata pe deasupra, sau chiar miere, ca sa variez gustul si ca sa mai adaug un "element sanatos"... :)


Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu